Cele mai titrate echipe din Anglia s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 30 din Premier League. Manchester United s-a impus cu 2-1 în fața lui Liverpool, la disputa cu numărul 200 dintre cele două în toate competițiile.
După ce a dominat autoritar meciul din tur, încheiat la egalitate, scor 0-0, cormoranii au avut statisticile de partea lor și în întâlnirea de pe Old Trafford, având o posesie de 69%, dar stilul italian impus de Mourinho la Manchester United a făcut diferența. Rashford a reușit dubla la singurele șuturi pe poartă ale formației lui „The Special One”, iar Liverpool a redus din diferență în repriza secundă, prin autogolul lui Eric Bailly. Formația de pe Old Trafford ocupă locul doi, la cinci puncte distanță de urmăritoarea Liverpool, și la 13 puncte de liderul Manchester City.
Unde e apărarea lui Liverpool?
Marcus Rashford s-a dovedit a fi o pălărie prea mare pentru tânărul Alexander-Arnold. Omul de națională al lui Mourinho a înscris de două ori de lângă fundașul de 19 de ani al cormoranilor, prima reușită fiind una spectaculoasă. Manchester United a fost mult mai bine organizată decât Liverpool în prima repriză. Pe lângă cele două goluri ale lui Rashford, formația de pe Old Trafford a avut ocazia de a face 3-0 în minutul 38, Mata a primit o centrare excelentă, care a păcălit toată apărarea cormoranilor, dar foarfeca mijlocașului spaniol a trimis balonul pe lângă poarta lui Karius. Pe lângă reluarea lui Van Dijk cu capul din corner, în urma căreia balonul a trecut puțin pe lângă poarta de Gea, Liverpool nu a mai avut nicio ocazie clară de a înscrie în prima parte a jocului.
L-a îmblânzit pe Salah
Stilul ultradefensiv al lui Mourinho i-a oprit seria egipteanului lui Liverpool. Acesta a marcat șapte goluri în ultimele șapte partide de Premier League, fiind golgheterul campionatului, cu 24 de goluri, la egalitate cu englezul Harry Kane. Salah are nu mai puțin de 32 de reușite în toate competițiile pentru Liverpool, dar nu a reușit să înscrie în cele două întâlniri din campionat în fața lui Manchester United.
Manchester United: de Gea – Valencia, Smalling, Bailly, Young – McTominay, Matic – Mata (Lingard 88), Sanchez (Darmian 90+6), Rashford (Fellaini 70) – Lukaku Rezerve: Romero – Carrick, Darmian, Fellaini, Lindelof, Lingard, Shaw
Liverpool: Karius – Alexander-Arnold (Wijnaldum 80), Lovren, Van Dijk, Robertson (Solanke 84) – Oxlande-Chamberlain (Lallana 62), Can, Milner – Salah, Firmino, Mane Rezerve: Mignolet – Gomez, Henderson, Lallana, Matip, Solanke, Wijnaldum
Articol scris de Daniel Anghel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER